Marti, Martie 20, 2007, 08:28 PM 

Bacovianism - interviu cu Theodor Codreanu
     media: 2.50 din 10 voturi

„Bacovia este cel mai national poet român de dupa Eminescu”

- Va marturisesc înca de la început interesul pe care mi-l voi manifesta explicit de-a lungul acestui interviu, cu privire la unul dintre termenii „duri” ai criticii literare: bacovianismul. Cum ati defini termenul ca atare ?
- Bacovianismul, ca realitate culturala, ti se dezvaluie treptat, dupa o lunga initiere în literatura româna, dar si în cea europeana a secolului al XX-lea. Constiinta ca exista un fenomen literar bacovian dincolo de poezia lui Bacovia o au înca marii critici literari interbelici, Eugen Lovinescu , Vladimir Streinu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu. Dar fenomenul ca atare începe sa fie studiat abia dupa razboi si dupa ce am iesit din „obsedantul deceniu”, cum a numit intervalul proletcultist 1950-1960 Marin Preda. Mihail Petroveanu, în monografia din 1969, scrie un capitol special intitulat „Bacovia, bacovianism, bacovieni”. Termenul intra în circuitul istoriei si criticii literare, încât îl vom gasi supralicitat în multe dintre scrierile dedicate lui Bacovia, ajungând chiar la o saturare ce a creat o reactie inversa, de contestare a existentei bacovianismului. Simptomatica din acest punct de vedere este reactia lui Adrian Dinu Rachieru într-un articol polemic gazduit de revista Ateneu în 2001: „Linia Bacovia ?” Dupa criticul timisorean, Bacovia „n-are urmasi”, fiind, desigur, intangibil în unicitatea lui, ceea ce este adevarat. Dar lucrurile sunt cu mult mai complexe decât ne imaginam si cred ca semiesecul criticii în a defini si a surprinde bacovianismul pleaca din unilateralitatea metodei de cercetare, fie ea impresionista, ca la Eugen Lovinescu si la continuatorii lui, fie de alta natura, secolul al XX-lea excelând, sub semnul modernismului, printr-o invazie de metode, de la semiotica si structuralism pâna la cercetarea sociologica sau cea freudista. Nici postmodernismul, care a recuzat metodele, n-a avut mai mult succes, desi poetii generatiei ’80 s-au revendicat din Bacovia spre a se delimita de neomodernistii care-i redescoperisera pe Blaga, Arghezi, Barbu.
În ce ma priveste, am avut norocul sa ma detasez de aceste „complexe de cultura” din perspectiva unui ethos transmodern si sa abordez bacovianismul din unghi transdisciplinar, pariul fiind „complexele de adâncime” într-o vreme când postmodernitatea se mândrea cu abandonarea dimensiunii profundului. Astfel, cred ca am reusit, într-o buna masura, sa redefinesc fenomenul, scotându-l din opacitatea „complexelor de cultura”. „Bacovieni” mimetici sunt, din acest punct de vedere, un I. M. Rascu, un Demostene Botez, un Tudor George, ca sa ma limitez doar la acestia. Principalul însa e sa descifrezi bacovianismul ca despartire de Bacovia, în sensul „despartirilor” creatoare de tip Noica, izvorâte din ceea ce am numit „complexul Bacovia”. Surprizele sunt mari. Astfel de „bacovieni” sunt M. Blecher, Emil Cioran, Mircea Eliade, Mircea Streinul, Ion Caraion, Cezar Ivanescu s.a.
- Fara doar si poate, raspunsul dumneavoastra a vizat o sfera mai mare
de cuprindere. Peste toate, cât de actual mai ramâne Bacovia astazi si în ce fel mai influenteaza literatura româna?
- Si actualitatea unui clasic e relativa. Poti fi actual la suprafata sau la adâncime. Astfel, se vorbeste de „actualitatea” lui Caragiale, fiindca prea putin s-au schimbat moravurile politice si sociale surprinse de el în opera. La fel e de actuala publicistica lui Eminescu. Un poet poate fi „actual” prin productie epigonica sau urmând o moda. Am semnalat deja ca postmodernistii l-au recunoscut pe Bacovia ca precursor, preluând îndeobste de la acesta poezia concretului. Ei au recunoscut, deci, actualitatea poetului. Dar exista si celalalt tip de actualitate, care lucreaza ascuns, la nivelul din adâncuri al aisbergului. Cred ca veritabila actualitate a lui Bacovia trebuie cautata în aceasta zona.
- Poezia sa a fost decriptata din mai multe unghiuri. Sintagma fericita
a lui Ion Caraion "sfârsit continuu" a parut a se clatina pentru o vreme.
Si totusi... Bacovia ramâne perceput drept poetul pustiilor piete. Desi
aproape imposibil de explicat în câteva cuvinte, în ce consta "complexul
Bacovia"?
- Ati intuit bine. Ion Caraion s-a apropiat cel mai mult de tainele „complexului Bacovia”. O mai facuse, cu mult mai înainte, Svetlana Matta, autoarea elvetianca a primei carti despre Bacovia, o teza de doctorat publicata la Zürich în 1958. Din pacate, „Existence poétique” de Bacovia nu s-a tradus nici astazi integral în limba româna. L-as mai aminti, tot din acei ani, pe A. E. Baconsky, care a contribuit decisiv la retrezirea interesului pentru autorul „Plumbului”. „Complexul Bacovia”, hermeneutizat pe larg în cartea mea din 2002, vine din stratul profund al fiintei si pentru abordarea lui e nevoie de o hermeneutica dinamica, pluri- si transdisciplinara, iar nu de o simpla investigare psihanalitica. Am pornit de la confruntarea cu alte doua complexe din literatura lumii: al Cenusaresei si al lui Lear, coroborate cu arhetipologia lui C. G. Jung si cu misterioasa maladie a la mort din filosofia crestina a lui Kierkegaard, sprijinindu-ma pe poetica oglinzii si pe metoda dublului referential. Rezulta originalitatea cazului Bacovia între marile complexe ale sufletului uman, dar si reprezentativitatea lui în fiinta moderna, care a facut posibil bacovianismul, extins de mine la prebacovieni si la „bacovienii” din literatura moderna a lumii. Dar cea mai importanta consecinta a „complexului Bacovia” este ceea ce am numit negativul stilistic, care ne aduce din alunecosul teren al psihologiei profunzimilor pe cel, mai sigur, al esteticului.
– Ce probleme de fond credeti ca mai ridica astazi cercetarea stricta a
textelor sale? Se leaga acestea cu atâta convingere de omul Bacovia? Ma
gândesc ca, iata, avem chiar un "Dosar Bacovia" al criticului Constantin Calin...
– Modernismul si postmodernismul au produs marea ruptura dintre om si opera, dintre eul empiric si cel artistic, facându-si din aceasta titlul de glorie în abordarea critica a literaturii si artei. Începuturile s-au datorat lui Croce si lui Proust, iar la noi lui Mihail Dragomirescu. Transmodernismul, noua paradigma culturala în care intram odata cu înaintarea în secolul XXI, respinge atare schizoidie. Înca Eugen Simion, detasându-se de postmodernismul pe care l-a sustinut, anunta faptul într-o carte cu titlu graitor: „Întoarcerea autorului”. Asa ca elementul biografic redobândeste valentele pierdute, însa dincolo de biografismul traditional, strident factologic sau romantios. Constantin Calin a intuit remarcabil noua deschidere si a creat, în locul biografismului, conceptul „dosarelor de existenta”, completându-l cu o arheologie a operei, termen de rezonanta foucaultiana. Am gasit un sprijin norocos în cercetarile extrem de scrupuloase ale lui Constantin Calin, desi ele pot sa para aride la o prima vedere. Se iluzioneaza cine mai crede ca textele lui Bacovia - artistul nu au nici o legatura cu Bacovia - omul.
- Prin ce atrage versul bacovian? Este înca citit cu placere de tineri!
- Drumul catre versul bacovian a fost mai lung si mai greu decât acela catre versul lui Eminescu sau catre cel al lui Arghezi. Dar daca intri în rezonanta cu versul sau te patrunzi de miracolul artistic al simplitatii profunde. Nu cred ca vârsta prea tânara este favorabila receptarii lui Bacovia. Este necesara o experienta a rafinamentului estetic, care se dobândeste prin „degustari” îndelungate, ceea ce nu înseamna ca Bacovia nu-i accesibil tineretului. Dar exista primejdia ca „pesimismul” sau, ca si-n cazul lui Eminescu, sa nasca acea maladie a la mort fals kierkegaardiana. Noroc ca astazi, în cultura mass-media, domina apoteotic mentalitatea postmodernista a divertismentului. Daca ethosul capitalist s-a constituit prin celebra porunca Enrichez-vous !, cel postcapitalist, numit si postmodern, asculta de porunca Amusez-vous !, dupa cum observa filosoful francez Alain Finkielkraut. O astfel de filozofie a vietii nu este favorabila lui Bacovia. Nu te poti duce la emisiunile lui Dan Negru cu poemele lui Bacovia. Ethosul transmodern însa îl readuce în prim – plan si pe Bacovia.
– Cum credeti ca ar trebui predat astazi Bacovia în scoli, universitati?
– În scoala, Bacovia este predat ca ilustratorul de seama al curentului literar numit simbolism. Profesorii, stimulati de autorii de manuale, care nici macar nu stiu cum se semna poetul si nici când s-a nascut, identifica în textele analizate „motive” si „procedee artistice” specifice simbolismului. Atâta tot. Altfel spus, se pariaza exclusiv pe „complexele de cultura”, cele de suprafata. Nu e de mirare ca Bacovia (dar si alti mari scriitori) este prizat de elevi sub zodia obligativitatii didactice, încât adevaratul Bacovia ramâne de descoperit pe cont propriu, daca mai e timp pentru asa ceva, scoala ratând sansa pentru elev. Probabil în facultati Bacovia este mai bine „predat”. Depinde si aici de personalitatea universitarului, ca si-n liceu. Poate ca unii studenti sunt pusi la treaba, citind din studiile importante dedicate poetului, desi cei mai multi se multumesc cu toceala cursurilor. Este o veche meteahna a învatamântului românesc. Pentru ca Bacovia (dar nu numai) sa fie „predat” altfel în scoli si în universitati, ar trebui schimbata mentalitatea. Îmi pun speranta ca ethosul transmodern va face asta.
- Rostiti, va rog, câteva titluri (sa încercam sa construim o
minibibliografie critica), care în opinia dumneavoastra ramân de baza
pentru ceea ce trebuie sa însemne Bacovia.
- Pentru „dosarul existentei” înca mai sunt necesare cartile Agathei Grigorescu-Bacovia si neaparat „Dosarul Bacovia”, I al lui Constantin Calin (1999), plus „arheologia” din vol. al II-lea. Pentru opera (si nu numai): Svetlana Matta, „Existence poétique” de Bacovia (1958); Mihail Petroveanu, „George Bacovia” (ed. a II-a, 1972); Gheorghe Grigurcu, „Bacovia – un antisentimental” (1974); Ion Caraion, „Bacovia. Sfârsitul continuu (1977)”; Mircea Scarlat, „George Bacovia” (1987); V. Fanache, „Bacovia. Ruptura de utopia romantica” (1994); Daniel Dimitriu, „Bacovia dupa Bacovia”, (1998); Constantin Trandafir, „Poezia lui Bacovia” (2001); Mihai Cimpoi, „Secolul Bacovia. Stante critice despre marginea existentei” (2005); cu voia d-voastra, Theodor Codreanu, „Complexul Bacovia” (2002). Apoi, dintr-o bibliografie esentiala nu pot lipsi studii, eseuri semnate de N. Davidescu, Eugen Lovinescu, G. Calinescu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, T, Vianu, Petre Pandrea, A. E. Baconsky, George Munteanu, Ion Rotaru, Ion Negoitescu, Marin Mincu, Matei Calinescu, Eugen Simion, N. Manolescu, Alexandra Indries, Marian Popa, Dinu Flamând, Ion Simut, Nichita Stanescu .
- Înspre final, multumindu-va totodata pentru amabilitate, risc o întrebare abrupta. Îl putem situa pe Bacovia în galeria celor cu adevarat unici ? Ce legaturi a avut Bacovia cu decandentismul poeziei franceze si în ce consta simbolismul pur românesc ?
- Raspunsul este hotarât afirmativ. Bacovia este un poet din familia unor Baudelaire sau Georg Trakl, cu nimic mai prejos decât acestia, singular, totodata, în literatura lumii tocmai prin puterea extraordinara de a-si fi trait pâna la ultimele consecinte „complexul existential”, cu atâtea urmari benefice asupra negativului stilistic al operei, dar cu consecinte dramatice pentru viata omului Bacovia. Altminteri, negativul stilistic va deveni principala directie în poetica secolului al XX-lea. Experienta personala i-a îngaduit lui Bacovia sa creeze un simbolism pur românesc, între estetica decadentismului francez si eminescianism. Altminteri, despre legatura cu decadentii francezi a vorbit el însusi în mai multe rânduri. Însa poetul a avut deplina constiinta a primejdiei epigonismului si s-a ferit a fi partizanul vreunei scoli literare la moda, cum s-a aventurat înaintasul sau Al. Macedonski. Sa ne amintim de marturia facuta lui I. Valerian, în 1929: „Citesc din toti, dar nu admit pe nimeni. (…) Desi am citit în tinerete pe Rimbaud, Baudelaire, Laforgue si altii, n-am simtit sufletul românesc vibrând lânga ei. Alt neam, alta vârsta. Noi trebuie sa ne straduim pentru originalitatea noastra. Sa devenim o fiinta organica, nu paraziti si maimute”. Si s-a tinut de cuvânt. De aceea notiunea de bacovianism îl încape mai bine decât conceptul de simbolism. Nichita Stanescu a avut intuitia paradoxului ca Bacovia este cel mai national poet român de dupa Eminescu. De aici vine si unicitatea lui în lirica moderna.



Comentarii


    Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile

    Cautare


    Categorii

    Aboneaza-te la insemnari


    Ultimele insemnari

    Linkuri

    Arhiva

    powered by
    www.ABlog.ro
    Termeni si Conditii de Utilizare