Miercuri, August 5, 2009, 01:32 AM 

Turner - Meridianul Turner
     media: 0.00 din 0 voturi

Meridianul Turner

13 nu e o cifră cu ghinion ! Am avut marea şansă ca în toţi aceşti ani să îmi aleg subiecte aproape de inimă. Pentru cei atenţi la desfăşurarea „literaturbahn”-ului, Joseph Mallord William Turner s-a aşezat cu mult timp înainte în galeria virtuală a creatorilor de excelenţă care mi-au influenţat într-un mod sau altul felul de a mă raporta la exigenţele unui luminiscent echilibru.

Ataşat ab initio de istoria culturală a Marii Britanii, aproape că nu îmi mai pot dimensiona bucuria pe care am resimţit-o în 1996, anul în care am păşit în ţinutul (auto)ridicat la rangul de mit. Una peste alta, ţin minte totuşi cu fidelitate momente de maxim interes ale acelei excursii: printre ele – celebrul British Museum, Galeriile (să îmi permiteţi exprimarea !) Tate. Încă de pe atunci, punctul comun era dat de celebrul pictor englez, greu de asociat vreunei şcoli de pictură. Peste ani, am aflat cu o bucurie nedisimulată şi evident copilărească că am stat în aceeaşi localitate (Margate) îndrăgită de însuşi Turner, loc ce a contribuit într-o oarecare măsură, într-o primă etapă, la asumarea unui mod de a transpune peisajul.

13 ani au trecut aşadar până la reîntâlnirea cu Turner, graţie unei iniţiative de excepţie a Szépművészeti Múzeum, Budapesta. În paranteză fie spus, mi-aş fi dorit să fi aflat o asemenea expoziţie undeva în arealul cultural al Bucureştiului, însă cu atâtea probleme ivite peste noapte în sânul unor ministere de mâna a doua, Nădlac pare să rămână unul din punctele cu rol de a facilita accesul înspre lumea civilizată.

Firul aventurii de două zile în Ungaria a fost de o simplitate cuceritoare: survolând pe net, am aflat de prin luna februarie de panotarea unei expoziţii Turner în Budapesta, avându-l drept „curator” pe James Hamilton, autoritatea numărul unu în domeniu. Am luat imediat legătura printr-un email cu biroul de informaţii al muzeului care, mulţumindu-mi pentru interesul acordat (gest convenţional, însă marketing inteligent sub sigla PR), m-a redirecţionat către un serviciu de e-ticketing care mi-a coordonat întreaga excursie: de la bilete şi traseul pe care îl aveam de parcurs, până la soluţia optimă a unui hotel de trei stele cu facilităţi deosebite şi cu un preţ sub cel al unui hotel de două stele ori margarete autohton. Şi pentru că aşa e românul – se uită des în grădina celuilalt – , în fapt aflat chiar în grădina vecinului, nu am putut să nu inventariez, la rându-mi, câteva aspecte. Prima dată când am părăsit ţara înspre Franţa, am realizat marea diferenţă dintre Est / Vest (ce-or mai însemna astea acum, Dumnezeu ştie !) pornind de la... şosea. Acum, liniştit oarecum de asfaltul lin dintre Arad şi Nădlac eram absolut convins că diferenţele au dispărut. Dincolo, la ei, stupoare: imediat după câţiva kilometri, într-un sătuc - piste pentru biciclişti; au continuat aproape de-a lungul întregului traseu, prezentându-ne chipuri de un calm nefiresc, oameni ce se întorceau cu câte o sacoşă aşezată strategic, pentru a nu incomoda. Pe bicicletă – „fiii câmpului”, tinere cu rochii nederanjate de vânt, siluete sport ori mai puţin zvelte, în fine, un mic spectacol al normalităţii.

2009 – Budapesta e aşa cum nici nu bănuiam ! Aveam impresia că o cunosc: de prin lecturi, atlase, documentare tv, impresii de călătorie ale cunoscuţilor, ori odată cu mica panoramă de care mă bucurasem cu 13 ani în urmă, atunci când o traversasem pe şoseaua de centură. Acum, m-am bucurat de tot ce poate oferi mai bun: o croazieră pe Dunăre, vizitarea locurilor încărcate de o istorie aparte a bunului gust. Printre acestea, îmi voi aminti de partea veche a oraşului unde punctul de atracţie va rămâne probabil vestita Biserică Mathias. Dincolo de Gellert ori Castelul Buda, rămân de o frumuseţe aparte străzile înguste, Bastionul pescarilor. În Pesta rămâi uimit de multe edificii clădite în cele mai diferite stiluri. Fireşte, nu le voi enumera acum pe toate (nu am voie să uit Opera, Parlamentul, Basilica, etc.).

Museum of Fine Arts sau Szépművészeti Múzeum e situat în imediata apropiere a Pieţii Eroilor. Scopul central al excursiei era de-acum atins, ba chiar vizibil de la o depărtare apreciabilă. Apariţia neoclasică era (poate doar subiectiv) locul potrivit pentru un eveniment de o asemenea amploare. În fine, dincolo de perfecta organizare a reprezentanţilor muzeului, ce ar putea fi punct de plecare pentru un alt material, rămâne Expoziţia: Turner & Italy, o expoziţie tematică ce a fost concepută doar pentru a fi prezentată în trei oraşe europene: Ferrara, Edinburgh, Budapesta. Lucrările expuse au fost în număr de aproximativ optzeci, deşi cele trei locaţii au prezentat şi câteva mici diferenţe. Probabil mai mult ca niciodată, am realizat cu acest prilej măreţia ce poartă emblema Joseph Mallord William Turner: un romantic aparte, care a găsit în mitologie, istorie ori peisaj puncte de plecare în însăşi rescrierea principiilor artei. Caracterul inovator al lucrărilor sale, neastâmpărul de care a dat dovadă, surprins atât de bine de acelaşi James Hamilton în „Turner – a life”, are multe puncte de tangenţă cu pagini de literatură celebre. Expoziţia îşi demonstrează unicitatea prin maniera pluridisciplinară de a înfăţişa aspecte ale picturilor lui Turner. Gândită dintr-o perpectivă largă, organizatorii au pus accentul pe legăturile ce s-au ivit între Turner şi artiştii preocupaţi de tărâmul Italiei, precum şi pe influenţele directe sau indirecte ale contemporanilor. Gândind până la urmă cronologicul drept principiu coordonator, expoziţia a fost structurată de-a lungul a opt momente, începând cu 1790, anul în care Turner devenea familiarizat cu peisajele italiene ce îi parveneau în Londra, sfârşind cu celebrele tablouri ce marchează în mod plenar întreaga-i creaţie. Ei bine, odată cu evoluţia interesului faţă de o Italie oarecum utopică, reclădită dinspre mit, odată cu diversificarea tehnicilor de exprimare artistică, un ochi atent ar putea întrevedea legături de un simbolism resemantizat între Italia şi Anglia, între luminoasa Veneţie şi măreţia Romei, dimpreună cu celebrele jocuri de lumină ale landscape-urilor ori seascape-urilor sale. Recunosc că în indolenţa şi nepriceperea mea, nu am simţit nimic special în faţa Mona Lisei, aflat în Luvru; mărturisesc însă că de această dată am rămas zeci de minute copleşit de o pânză pe care probabil nu o voi mai vedea vreodată: Modern Rome: Campo Vacino. Şi peste toate acestea, celui răbdător, Turner & Italy i-a mai rezervat o surpriză: o parte a carnetelor cu schiţe (pe care le antevăzusem în seria îngrijită de Gerald Wilkinson), posibilitate de a observa modul elaborat al artistului de a înregistra infinitezimalul.

Deşi nu sunt o fire optimistă, datorând acelei zile frumoase aduceri-aminte, îmi permit să sper că, fie şi peste alţi treisprezece ani, voi mai avea bucuria de a-l revedea pe Joseph Mallord William Turner acasă, la Tate.

Marius Manta


Comentarii


    Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile

    Cautare


    Categorii

    Aboneaza-te la insemnari


    Ultimele insemnari

    Linkuri

    Arhiva

    powered by
    www.ABlog.ro
    Termeni si Conditii de Utilizare