Marti, Septembrie 15, 2009, 12:36 AM 

Marian Rădulescu – „Istorioare cu miroazne şi crustă”
     media: 0.00 din 0 voturi

Marian Rădulescu – „Istorioare cu miroazne şi crustă”

În plină nebunie a programelor tv, care pun la zid - din ce în ce mai abatir - nesocotinţa pe care o manifestăm în alcătuirea meselor zilnice, sufocaţi de problemele de serviciu ba şi mai mult – de eventualul colăcel de grăsime, ce ne reaminteşte la fiecare pas că „da, mâine trebuie să mănânc cu mai multă grijă”, pare să uităm voit nume celebre într-ale „bucătăriei”. Să îi punem aşadar la zid pe Anton Pann ori Păstorel, pe Sadoveanu ori pe Kogălniceanu plus Negruzzi ? Ori vreţi să ne uităm şi mai departe-n cronici? Bucatele – pentru unii curat meşteşug de aţâţare a simţurilor, de reîmprospătare a unor amintiri uitate-n vreun cufăr, pentru alţii prilej de discuţii savante ori de concursuri (care de care mai neroade).

Şi cât am urât vorba ceea bătrânească !... Or trece toate prin stomac dar acu depinde... şi de stomac şi de al său antrenament, şi de gâlceava stomacului în faţa bunului echilibru... Să îi scoatem din discuţie pe Mitică şi Costică, măcar pe moment. A... Cine sunt cei doi ? Îi cunoaşteţi foarte bine – cei care merg pe litoral ca să încropească în sânul familiei un grătar printre buruienile de la marginea şoselei, cei care cu acelaşi grătar sunt în stare să se încurce-n vorbe tocmai sus... ridicaţi la cer (a se citi acoperişul blocului !) de nerăbdarea de a desface purceluşul, mai disciplinat spus - „petul de plastic” – adică berea. Fireşte, aveţi dreptate: Mitică şi Costică s-ar simţi fericiţi în multe alte variante (pseudo)existenţiale. Totuşi, am fost cât am putut de tranşant: să îi lăsăm deoparte !

Iar atunci, neplimbată din cabinet în cabinet medical , tradiţia noastră culinară iese la iveală îmbietor... Printre altele, mi-aduc şi acum aminte cu mare bucurie de emisiunile lui Radu Anton Roman , adevărate spectacole culinar-culturale ori de clipele petrecute alături de acesta (din păcate doar imaginar), odată cu lectura monumentalului volum „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”.

Ei bine, nu cu mult înainte de începutul toamnei, am primit spre lectură o carte uşor ciudată şi totodată îndrăzneaţă. Recunosc, strict bio-bibliografic, despre autor nu aş putea spune prea multe. Cu toate acestea, Marian Rădulescu va fi unul dintre numele pe care de acum înainte le voi urmări îndeaproape, graţie felului potrivit de a amesteca vorba dulce cu utilitatea efectivă pe care o propune cartea de faţă. Mai concret, prin intermediul Editurii „Raluca”, Marian Rădulescu reface traseul unor istorioare „cu miroazne şi crustă”. Combinând ceva din savoarea limbii lui Sadoveanu cu felul uşor mai pragmatic a lui Păstorel, autorul pare a fi demnul continuator a lui Radu Anton Roman. Probabil buzoian, semnatarul rândurilor pare să fi avut tragere de inimă atât către marea „curte a miracolelor bucătăriei tradiţionale româneşti”, cât şi pentru acea bucurie a co-împărtăşirii. Reţetele prezentate nu sunt deloc dificile pentru omul modern. Pentru realizarea bucatelor promise, Marian Rădulescu aduce în prim plan marea experienţă a oamenilor pe care probabil i-a îndrăgit cel mai mult de-a lungul vieţii: ciobanii. Aceştia sunt prezentaţi aproape ca nişte magi, păstrătorii unor secrete milenare, ce pentru o clipă înţeleg să oficieze ritualuri purtătoare de sensuri în imediat. Întâlnirile dintre aceste figuri reînviate în mintea autorului recompun o lume ademenitoare, o lume deopotrivă a palpabilului şi a clipei de graţie.

Simplist, reţetele sună când simplu, când extrem – ademenitor: bulzul de Penteleu, tochitură măcelărească a la Babeş măcelaru, pui ca la Pietroasele, „Păstrăvii” lui Gheorghe Moagher, plăcinta lui don’ ‘nvăţător de la Negoşina, mămăliga, cronţonelele lui Moş Ghiţă, facere de vin pelin şi tămâioasă, ciorbă şi friptură de „raci”, etc. Fireşte, cum am lăsat să se înţeleagă, toate acestea sunt împresurate de snoave, de întâmplări, situaţii ce provoacă râsul sănătos. Cele extrem serioase se îmbină fericit cu cele ce ţin de cotidian. La urma urmelor, după cum zice şi autorul – „Mâncărurile acestea au un secret al lor, că din te miri ce, iese o haleală aşa delicioasă, dar mai ales sănătoasă şi nu grea ca a noastră. Se spune că secretul este focul la care este făcută mâncarea, foc tihnit din lemne groase şi puţin verzi, că nu aveau timp să se usuce. Sau fumul care învăluia vasul şi pătrundea în mâncare în timp ce fierbea. […] Eu, umil gurmand călător, zic că îngredientul lor secret este dăruirea, meticulozitatea şi dragostea cu care se apucă ei să facă o treabă”. Ei bine, această triadă o regăsim şi în propunerea semnată Marian Rădulescu: iubire de aproape, hărnicie, armonie. S-aveţi poftă !

Marius Manta


Comentarii


    Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile

    Cautare


    Categorii

    Aboneaza-te la insemnari


    Ultimele insemnari

    Linkuri

    Arhiva

    powered by
    www.ABlog.ro
    Termeni si Conditii de Utilizare