Vineri, Septembrie 25, 2009, 12:03 AM 

Victor Mitocaru – „Un expirat în Agora”
     media: 0.00 din 0 voturi

Victor Mitocaru – „Un expirat în Agora”

Victor Mitocaru ne-a obişnuit în ultimul timp cu apariţii de o calitate neîndoielnică. Fie aşezat sub semnul epicului ori al liricului, Victor Mitocaru prezintă toate „datele” (am argumentat cu ceva timp în urmă !) unei personalităţi ce înţelege fenomenul cultural în propria-i complexitate; în acelaşi timp, marele merit al domniei sale este acela de a rămâne în tot ceea ce face aproape de social, de relele şi isprăvile „oamenilor timpului”. Cu o fineţe demnă de invidiat, acelaşi Victor Mitocaru are şi ştiinţa de a fi zugrăvit portretul unei societăţi în care paradoxul e la el acasă, loc al unor fenomene stranii ce se autoconstituie în puncte de plecare pentru constatări ce ulterior, doar conformându-se explicaţiilor oferite, reintră în sfera logicului.

Ultima carte apărută la Editura Pim - „Un expirat în Agora” – se doreşte o continuare a volumelor de publicistică anterioare – „Prezentul discutabil” şi „Scrisori din ţara cornului cu lapte”, tematica fiind asemănătoare, oglindind realităţi social-politice diverse. Deşi ar fi putut lesne aluneca către un discurs banal moralizator sau, şi mai grav, către o parodie a cotidianului, cartea surprinde echilibrat realităţile, mutând interesul către o ulterioară meditaţie asupra raportului valoare / nonvaloare.

Crescut la şcoala celor îndrăgostiţi de literatură, autorul drămuieşte fatalitatea unui popor ajuns în proximitatea propriilor limite. După cum singur mărturiseşte, „în realitate, luarea lucrurilor în serios se află la noi la un nivel atât de scăzut, încât nici glumele nu mai au un efect salutar. Dimpotrivă, deşănţarea fiind la ea acasă, susţinută furibund cu sau fără voinţă, […] a pătruns precum un nor radioactiv până în substanţa medulară a organismului social”.

Textele se înlănţuie de-a lungul a patru capitole: primul este dedicat în special problemelor mai sus amintite (social-politice), pentru ca cel de-al doilea să surprindă o mică parte a aspectelor pozitive din educaţie şi cultură. La o privire mai atentă, asistăm la o „bipolarizare” a subiectului. Dacă primul capitol stă, după cum era normal, sub semnul unui sentiment de regret – odată cu constatarea lucrurilor superficial făcute, de-a lungul celui de-al doilea sunt recuperate zone de o firească normalitate. Autorul se află mult mai aproape de actul literar propriu-zis odată cu ultimele două capitole, acolo unde transcrie cu modificări minore o parte din cronicile, recenziile, eseurile publicate în varii reviste de cultură, printre care „Ateneu”, „Cartea”, „Carpica”, „Jurnalul literar”, „Tomis”, „Vitraliu”.

Prezentul volum de publicistică întregeşte portretul societăţii contemporane a ultimelor două decade; ca şi în cazul apariţiilor precedente, Victor Mitocaru îşi construieşte intervenţiile sub chipul eseului populat de personaje reale. Fără a-i situa problematica într-un provincialism desuet, cititorul poate avea totuşi revelaţia unor echivalenţe cu „strada”, în „imediat”. Prin urmare, de această dată, eventualele asemănări cu realitatea sunt obligatorii de inventariat. Din această perspectivă, e delicioasă lectura „metamorfozelor lui Pauper” – schiţă sinistră a unui comportament deviant ce tinde să acapareze - fie şi pentru o clipă, fie doar şi pentru a sa unică imaginaţie – un oraş întreg: „Într-adevăr, Pauper câştiga în popularitate. Proba evidentă era de natură lingvistică: oamenii derivau adjective de la patronimul celebru. Numeau localitatea ca fiind oraşul Pauper, societatea – pauperă, cartierul pauper, etc.” Nimic mai evident ! De aici şi până la alte „disfuncţiuni” nu mai rămâne decât un pas: nebunia partidelor politice care generează o nouă „epocă boschito”, nebunie aflată cumva în ciudata continuare a mult blamatei „epoci de aur”. Mult discutata „problemă a generaţiilor” este pe bună dreptate trecută sub semnul ironiei, prezentul găsind oricând multe puncte de legătură cu tarele anilor pre-89. Mai departe, „despre formă şi conţinut” într-o Europă ce patronează multiculturalismul şi multilingvismul, pentru ca în „poporul alternativ” autorul să aşeze pe cântar, printre altele, şi câteva constatări surprinzătoare ale preşedintelui ţării. Formele democraţiei actuale par a fi picat marele test, astăzi aflându-ne într-o evidentă încurcătură, indecişi dacă „primim cu criza au ba” – de parcă am avea de ales ! Aparent fără legătură, într-un gest de reverenţă, autorul preţuieşte volumul „Pâinea cea de toate zilele” de Ovidiu Genaru – una dintre rarele apariţii singulare, tocmai prin inedita manieră eseistică de a reface un istoric cultural al pâinii.

Capitolele de final prilejuiesc reîntâlniri (sub forma judecăţilor critice) cu apropiaţi ai spaţiului cultural, printre care îi voi aminti pe Ştefan Dincescu, Vasile Sevastre – Ghican, Eliza Macadan, Corneliu Ifrim, Dumitru Ignat, Victor Munteanu, Gabriel Chifu.

„Un expirat în Agora” ar putea oferi încă o dată motivul pertinent pentru reevaluarea stării lucrurilor, măsura corect drămuită a unei conştiinţe ce se gândeşte în societate, pentru societate.

Marius Manta


Comentarii


    Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile

    Cautare


    Categorii

    Aboneaza-te la insemnari


    Ultimele insemnari

    Linkuri

    Arhiva

    powered by
    www.ABlog.ro
    Termeni si Conditii de Utilizare