Sambata, Octombrie 10, 2009, 11:39 PM 

Daniela Gifu – „Eu, tu și El. Oglindiri spirituale”
     media: 5.00 din 4 voturi

Daniela Gifu – „Eu, tu și El. Oglindiri spirituale”

Daniela Gifu nu este ușor de clasificat. Fără să reprezinte neapărat „un caz” pentru literatura contemporană, reușește etapă cu etapă să atragă atenția prin coeziunea și proprietatea formulărilor. Mai rar aflăm un intelectual (atât de apropiat de mediul universitar) în ipostaza de a așterne pe hârtie mare parte a frământărilor personale. Demonstrând încă de la început tăria unui caracter aparte, Daniela Gifu nu este interesată, decât în măsura cuvenită, de ceea ce se va zice despre eseurile sale.

Ultima ei carte, apărută la Editura Limes, Cluj-Napoca, continuă un drum spiritual ce fusese anunțat încă de la volumul „33. Jurnal de inițiere spirituală”. Având prefigurat în centrul discursului chiar scopul ultim al ființei creștine, tânăra scriitoare realizează odată cu paginile volumului de față noi geometrii metaforice complementare, în cadrul cărora ne propune, într-o manieră lingvistică accesibilă, nuanțări fericite la câteva din parabolele de factură religioasă.

Deși licențiată la Facultatea de Fizică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, coordonatoare ulterior a programelor cultural-educaționale la Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca, președinte al Asociației culturale Art Verba, dar și inițiatoare a cenaclului literar-artistic Cenaclul de Seară, ca să nu mai enumerăm alte „parteneriate de suflet” ori titluri obținute (precum masteratul căruia îi urmează calitatea de doctorand), Daniela Gifu are fericita știință de a-și elibera discursul de prețiozități științifice ori literare „nelalocul lor”, necăzând însă nici în pericolul de a împrumuta elementele definitorii ale retoricii de amvon. Apropiată mediului monastic prin pelerinajele pe care mai mult le bănuim din spatele rândurilor, autoarea exemplifică modul fericit de formare a intelectualului postdecembrist. Fără să fi aderat la sociețăți civice inoperante, Daniela Gifu vorbește pentru omul ieșit în drumul către Biserică dar rămas în Cetate, a cărui conștiință se zbate pentru recuperarea Adevărului.

La nivelul semnificațiilor cele mai complexe, raportul de coordonare prezent în titlu – „Eu, tu și El” – re-așază în zona obișnuitului conceptul de „îndumnezeire a omului”. Motivul apei este împrumutat din literatură însă este parțial resemantizat: oglindirile spirituale aduc aminte de o zonă a experiențelor reciproce, aflate într-o permanentă continuitate ori renaștere. Tonul confesiv ce este întâlnit cu fiecare pagină ne indică matricea culturală a autoarei. Îndrăznind să o consider mult mai apropiată de tradiția Bisericii de Răsărit, constat că majoritatea judecăților emise conduc înspre a circumscrie realitatea iubirii. De altfel, nu sub forma vreunui joc gratuit, ci motivat, primul capitol se intitulează „La început a fost iubirea”, aducându-mi aminte de fericita zi în care m-am întâlnit cu superba „expunere” a părintelui Dumitru Stăniloae din „Sfânta Treime sau la început a fost Iubirea”. Aceasta e și una din calitățile scrisului marca Daniela Gifu: te invită permanent la o redescoperire a propriei persoane; mai mult, îți propune, de ce nu, scurte exerciții comparative între experiențele scriitorului și cele ale lectorului.

Însuși conținutul cărții are o structură tripartită: partea de eseuri adună o suită de șapte texte așezate într-o ordine bine stabilită, amintind de celebra Scară ortodoxă. Acestea sunt exemplificative prin chiar titlurile pe care le poartă: „La început a fost Iubirea”, „În armonie cu Legea”, „Omul, structură trinitară”, „eu, tu și El”, „Problematica Postului Mare”, „Trădarea, o formă de iubire a sinelui ?”, „Prin Lumină, spre Cetatea lui Dumnezeu”. A doua parte a cărții nu constrastează ci, cum deja am afirmat, completează într-o altă manieră parte din afirmațiile făcute. Acum se pleacă de la succinta rememorare a unor experiențe personale, comentate ulterior prin prisma citatelor biblice ori ale Sfinților Părinți. Realmente inedită este a treia parte a volumului, acolo unde ne surprinde interesul pentru un gânditor relativ necunoscut maselor largi. Omraam Mikhaël Aïvanhov este prezent prin 33 de pasaje, pe larg comentate de Daniela Gifu. Voi reține doar câteva rânduri referitoare la cotidian: „Un fin cunoscător al realităților lumești se confruntă mental și spiritual cu două viziuni: una retro, conservatoare și una metro, postmodernă. Prima este desigur atașată de tradiții și obiceiuri, de valorile culturale, iar a doua înclină să o neglijeze pe prima, considerând că lejeritatea culturală, ignorarea specificului unei identități asigură comoditatea existențială. Modul cum ne ridicăm viața dinaintea morții este – prin urmare – principala preocupare spirituală. Dacă o pustiim de adevăr, de curăție, de armonie, de iubire nimic n-o mai poate salva de cădere, de putreziciune”.

Așadar, din cele explicit formulate mai sus, ar trebui ca Daniela Gifu să fie enumerată alături de alte nume tinere (Mihail Neamțu, Răzvan Codrescu, Mircea Platon, etc.) interesate de starea ortodoxiei, deși în cazul ei, metoda este diferită, netinzând către generalizare ori abstractizare, ci lăsând lucrurile în zona indicilor unui ego mereu conștient de drumul său.

Marius Manta


Comentarii


    Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile

    Cautare


    Categorii

    Aboneaza-te la insemnari


    Ultimele insemnari

    Linkuri

    Arhiva

    powered by
    www.ABlog.ro
    Termeni si Conditii de Utilizare