Joi, Martie 4, 2010, 12:23 AM 

Ioan Pintea - Casa teslarului
     media: 0.00 din 0 voturi

Casa teslarului

Pentru apropiații poeziei, Ioan Pintea nu are nevoie de o prea elaborioasă prezentare. Cu siguranță însă, ultimul său volum de versuri – “Casa teslarului”, Editura Cartea Românească, se înscrie în lista obligatorie a cărților nou apărute, ce trebuiesc parcurse. Din una-n alta, se știe, recenzentul are uneori și menirea ingrată de a scrie despre cărți ce nu intră neapărat în canoanele unui gust estetic propriu, astfel lectura devenind obositoare, uneori chiar... îngustă.

În ceea ce-l privește pe Ioan Pintea, nu am tras niciodată vreo linie care să separe. Aștept în continuare să fiu dezamăgit ! Am totuși intuiția că nu se va întâmpla prea curând, tocmai datorită faptului că autorul găsește mai mereu o motivație intrinsecă de a-și motiva cititorul către o lectură vie, co-participativă. Dinamismul poeziei sale nu este dat nici pe departe de prezența verbelor – fie acestea așezate la moduri ce ar fi putut asigura predicația ori ba – ci mai degrabă de o prea înaintată știință de a alege substantivele cele mai potrivite, cu scopul de a crea un loc ale cărui note comune să vină din zona unei lumi mărturisitoare a echilibrului.

Îmi aduc aminte, într-o conferință susținută la Universitatea din Bacău, Costion Nicolescu vorbea extrem de inspirat despre menirea omului simplu în lume, angajându-l de-a lungul unui traseu inițiatic către “neratarea țintei, prin aceasta neînțelegând altceva decât experimentarea în imediat a ipostasului divin, o altfel de întoarcere acasă.

Ei bine, într-o lume sfâșiată de perechi opozante, Ioan Pintea pare a fi călătorul ce își ajunge ținta, ce se auto-definește doar în proximitatea certitudinii. Ideea de casă impune în chip simbolic și ideea unui model demn de urmat. Fără a se trăda în postura de preot paroh, autorul demonstrează odată cu această construcție literară o disponibilitate imagistico-lexicală de invidiat. Pe nesimțite, cititorul este adus înspre zona contemplației, a meditației. Nici nu știi dacă la începutul cărții a stat cuvântul ori Cuvântul, altfel spus, planul scriitorului ori mărturia și crezul preotului. “Casa teslarului” întruchipează la nesfârșit un urcuș ce ne amintește de treptele bătrânilor” din Pateric. După cum sper că am lăsat să se înțeleagă, versurile nu se cantonează într-un registru arhaic și nici într-un imaginar bătătorit. Dimpotrivă, dinspre tradiție propun omului modern un alt tip de existență, din păcate uitat, dar acum, grație poetului, redescoperit sub forma unui model credibil.

Atât spațiul cât și timpul nu mai sunt definibile prin unitățile minimale de măsură ci încep a transcede realitatea. Linia orizontului pare a nu mai impulsiona curiozitatea, verticalul desfăcând înțelesurile ca într-un evantai.

Interesant este că întreaga construcție mizează explicit și pe ideile despre echilibru ori armonie existente în antichitatea elenistică”. Din dorința de a argumenta: frumos e numai glasul rapsodului ion din chios / care stă gânditor în căsuța lui de lângă mare / sprijinit pe pervazul ferestrei și cugetă / despre coloane dorice capiteluri spectacole / arene corinth și despre câțiva tineri seducători din siracusa” (“anchidinos”); “zilnic / mă rog / așa cum s-a rugat preacuviosul părintele nostru efrem / în fața porții din edessa / să-mi împlinească Domnul Dumnezeu / rugăciunea aceasta / când voi pătrunde pe poarta cetății / într-o clipită să-mi scoată în față / un bărbat atletic și evlavios / dacă se poate grec / de la care să învăț / bunătatea curăția smerenia în general toate virtuțile / și mai ales înțelepciunea” (“rugăciune”). De aici și până la trezvia cea adevărată, eul poetic ne va conduce mărturisindu-și fie temerea - prin folosirea unor sintagme precum “stihuri ocazionale”, “romanțuri originale”-, fie prozaismul vieții din “călugărițe pe schiuri sau seducția gravitației”, fie chiar lupta în fața gândurilor netrebuincioase pentru iconomia edificiului.

Disponibilitatea lui Ioan Pintea de a remodela însăși lumea cititorului este totală! Cel din urmă nu va fi interesat nici de procedeele artistice folosite, nici de alte prețiozități literare apărute cu voia ori (mai puțin) fără voia autorului: se va redescoperi drept om curat, evlavios (“față către față”). Alături de prima voce, va fi cel ce va acompania bucuria supremă a regăsirii: despre gloria pruncilor uciși / vorbește plânsul rahelei / despre gloria magilor / despre gloria păstorilor / vorbește Fecioara Maria / despre gloria Pruncului născut / ascultați Moartea și Învierea / despre gloria îngerilor / vorbesc eu cel ce scriu ! / întru lauda lor / auzi-ma Doamne” (“imn”).

Marius Manta


Comentarii


    Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile

    Cautare


    Categorii

    Aboneaza-te la insemnari


    Ultimele insemnari

    Linkuri

    Arhiva

    powered by
    www.ABlog.ro
    Termeni si Conditii de Utilizare