Duminica, Mai 9, 2010, 01:34 PM 

Paul Gottfried - Conservatorismul
     media: 0.00 din 0 voturi

Despre conservatorism sau rostul lucrurilor

Undeva prin 1917, Rudolf Pannwitz pare să fi anticipat apariția unui nou super-om, a cărui prezență marchează abilități nebănuite de adaptare la principiile unei societăți deschise, guvernată de schimbări neîntrerupte la nivel socio-economic. Mai mult, conform studiului Poetica postmodernismului” de Liviu Petrescu, Rudolf Pannwitz este cel care a folosit pentru prima dată cuvântul “postmodern”, legându-l de realitatea americană a începutului de secol douăzeci. Peste doar trei decade, Richard Weaver afirmă, oarecum elegiac, în prefața cărții Ideile au consecințe”: “Cred că lumea este acum, mai mult ca niciodată, dominată de zeii masei și ai vitezei, venerarea acestora neputând conduce decât către standarde mai joase, alterarea calității și, în general, către pierderea acelor lucruri esențiale pentru un trai civilizat și pentru cultură”. Firesc, la momentul lecturii, am avut aceeași impresie de actualitate, am probat aceeași surprindere în fața câtorva vizionari” ce au semnalat lipsa de organicitate a unei dezvoltări forțate, ieșită din matca vremurilor. Din această perspectivă, societatea americană pare să fi fost condamnată la a se fi născut în plină modernitate, într-un tumult al ideilor progresiste, un loc unde tradiția și atitudinea conservatoare nu își găsesc sensul decât în aulele Ideii”.

Din cele de mai sus, reiese că o istorie a mișcării conservatoare ar putea părea mai degrabă o utopie decât semnul unei maturități politice. Totuși, apariție aflată sub semnul ineditului, Mișcarea conservatoare” a lui Paul Gottfried e mai degrabă un exercițiu demistificator, aflat în slujba adevărului. E punct de evaluare a unor experiențe reprobabile, e și motivație de a reînființa legături cu tradiția cea adevărată. Personalitatea lui Paul Gottfried este cu adevărat emblematică pentru mișcarea conservatoare. Studiile sale devin din ce în ce mai apreciate atât în mediile academice, cât și în rândul publicului interesat de literatura politică. În doar două-trei cuvinte, voi reține că cel vizat e Raffensperger Professor of Humanities la Elizabethtown College în Pennsylvania, adjunct scholarla Ludwig von Mises Institute. De-a lungul vremii, s-a bucurat de prietenia unor importante figuri aparținând conservatorilor, printre care Thomas Molnar, Paul Piccone, John Lukacs, Robert Nisbet, Russell Kirk, Peter Stanlis. Studiile pe care le-a semnat au luat fie calea volumelor, fie pe cea a presei, multitudinea acestora făcând fără rost exercițiul de transcriere.

După cum deja am lăsat să se înțeleagă, Editura Logos își asumă riscul editorial al Mișcării conservatoare”. Chiar de la apariția cărții în SUA, reacțiile au fost extrem de acide. Comparându-le cu cele din țară, se poate lesne observa lipsa de informație a publicului român. Dacă peste ocean cartea s-a bucurat imediat de un real succes, adunând în pagini de revistă ori în talk-show-uri laude binemeritate, în România nu a provocat decât certuri sterile pe net, motivație pentru noi înjurături, provocări vitriolante, adesea lipsite de o motivație care să depășească interesul individual.

Revenind exclusiv la obiectul prezentării de față, voi pre-identifica marea calitate a autorului: contextualizarea fericită a evenimentelor politice și sociale prezentate, capacitatea reală de a sintetiza informații din domenii diverse. Chiar dacă volumul este realizat într-o manieră descriptivă, în chip exhaustiv, aducând în discuție nuanțele cele mai lipsite de interes (doar aparent!), la sfârșit realizezi că textul își provoacă cititorul, acesta înțelegând pe de o parte că tradiționalii conservatori resping postmodernismul dar și orice formă de stat social, pe când neoconservatorii, - cu voia dumneavoastră - noii stăpâni ai lumii, rămân permisivi, găsind mai totdeauna motive de a accepta compromisul. Cuprinsul cărții urmărește aproape decadă cu decadă evoluția mișcării conservatoare postbelice în SUA: Conturând o viziune asupra lumii. Conservatorismul în anii ‘50”, “Înainte și după Goldwater. Conservatorismul în anii ‘60”, “Turnul de fildeș / Poarta de fildeș. Spiritul conservator în campus”, “Revolta intelectualilor. Neoconservatorii”, “Rebeliunea populistă. Noua Dreaptă”, “Fondarea unui imperiu. Încuviințarea sponsorilor”, “Destrămarea mișcării conservatoare. Direcțiile separării”. Urmând firul propus, aflăm cum în anii 50 unii libertarieni au criticat guvernul federal pentru că a impus revoluția drepturilor civile. Autorul propune și câteva distincții ce operează la nivel moral, distincții între libertarienii ’50 și cei ai vremurilor de azi. Criticii libertarieni ai statului-dădacă s-au remarcat prin punerea bazelor intelectuale ale mișcării conservatoare: Frank Chodorov, Albert Jay Nock (editează revista Freeman), Milton Friedman și Frank H. Knight (din mai larga pătură a profesorilor de economie de la University of Chicago), membrii școlii austriece emigrați în SUA, dintre care se distinge figura lui William Rusher, cel ce avea mai târziu să înființeze National Review. La început, conservatorismul postbelic și-a pus problema dacă mișcarea ar fi trebuit să aibă în plin centru al intereselor sale problema comunismului, implicit natura expansionistă și nemiloasă a statului sovietic. Țările socialiste practicau coexistența politică ca soluție de moment, pentru a atrage țările nesocialiste. În Spiritul conservator” (1953), Russell Kirk își fixa două obiective. Mai întâi, își propunea să demonstreze faptul că ideile liberale nu sunt definitorii pentru experiența politică americană (reinventând parțial artificial o linie Edmund Burke – T.S. Eliot); în al doilea rând, conservatorismul ar fi trebuit privit sub forma unei credințe unitară, în cadrul căreia să se regăsească o firească stratificare socială, necesară pentru ordinea unei lumi ce cunoaște providența istorică și reafirmă originea divină a moralei.

Prima parte a cărții cunoaște două momente de importanță capitală – a. începuturile mișcării conservatoare postbelice în USA și b. momentul senatorului Barry Goldwater. Revolta din campus” înfățișează dezintegrarea ordinii academice, aducând acuze grave învățământului superior, marcat de un umanitarism amorf. De aici, demne de interes sunt subcapitolele intitulate “Revoluția cognitivă” (contribuția lui Naom Chomsky) și “Noua sinteză” (ce pleacă de la sociobiologia lui Edward O. Wilson). Cea de-a doua parte a cărții, poate și cea mai importantă din punct de vedere al mizei volumului, dezvoltă apariția neoconservatorilor, marcând implicit o subminare a întregii mișcări tradițional-conservatoare. În anii ’70, clanurile Podhoretz și Kristol controlează resurse materiale și publicistice de o importanță capitală, neoconservatorismul fiind pe undeva echivalat cu mainstreamul jurnalistic.

Paul Gottfried repune în discuție (odată cu această completă viziune asupra mișcării conservatoare) chiar mitul The American Way, atenționând asupra jocurilor murdare, punând la colț o societate ce nu mai este demult rezultatul nemijlocit al voinței Creatorului, un spațiu eliberat” de ansamblul grupurilor ce ar fi mediat firesc și eficient între individ și stat (biserica, clasele sociale, familia, proprietatea).

“Mișcarea conservatoare” rămâne o carte bine scrisă, atent documentată, ce reafirmă suprema valoare a cetății: libertatea și propria-i descendență divină. Implicit, admitem că a fi conservator nu înseamnă nici a fi refractar față de nou ori progres (înțeles ca mișcare graduală), nici nu implică izolare ori anacronie.

Marius Manta

...

<< pagina anterioara     pagina urmatoare >>


  • <<2017.Septembrie 
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031

Cautare


Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Ultimele insemnari

Linkuri

Arhiva

powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare